Stii treaba aia cu parenting-ul? Despre carti si cursuri care te invata cum sa devii parintele perfect pentru copilul tau, fara sa ai simturi de vinovatie si dubii? Ei, a fost o (scurta) vreme in care mi-am tot spus ca dincolo de orice tratate, carti si studii generaliste, o mama echilibrata stie cel mai bine sa isi pondereze comportamentul fata de copilul sau si sa ia cea mai buna decizie pentru educatia lui pentru ca ea il cunoaste cel mai bine. Partial adevarat, dar ce te faci cu toate momentele de criza si etape de transformare in care (mai ales la primul copil) nu stii incotro sa o apuci? Cum gestionezi salturile mentale, tantrumurile, mai apoi de ce-urile obsesive etc.? Cum te abtii atunci cand te enervezi, cand simplul “respira adanc” nu ajuta pe moment? Cum setezi acea linie de mijloc intre disciplina si reguli stricte pe de o parte si permisivitate si blandete nemarginita pe cealalta? Concluzia: citind carti si participand la seminarii! Suntem in secolul XXI, paradigmele invechite ale educatiei cu batul si tipatul au expirat, trebuie sa ne facem un update. Sunt lucruri pe care nu le constientizezi daca nu le citesti, asculti, vezi ca situatie din extern. Nu exista o carte care sa iti spuna pas cu pas ce trebuie sa faci ca sa devii parintele perfect 24/24, dar cu siguranta cartile te ajuta sa intelegi etapele dezvoltarii copilului, te ajuta sa focusezi de ce instinctul de a face recurs la violenta trebuie extirpat, ce se intampla in creierul celui mic atunci cand urli la el etc., pe langa situatii de viata concrete cu propuneri de solutii care pot functiona.
Pe data de 4 decembrie a avut loc la Focsani seminarul gratuit al Uraniei Cremene prezentat de Oana Huciu: 18 Tehnici de Parenting prin care obtii cooperarea copilului tau (fara cearta).
Regula seminarului a fost: Vii insotit, intri gratuit; Vii singur, donezi 10 Lei catre Fundatia Little People. Aceasta din urma ofera programe zilnice de suport psihologic in 9 centre oncopediatrice din tara.
In ceea ce priveste continutul seminarului, nucleul central este acela al Teoriei Autodeterminarii (Daniel Pink), aplicata pentru prima data in Romania de catre Urania Cremene, impreuna cu cele 3 nevoi psihologice de baza care ghideaza comportamentul copiilor.
Acestea sunt:
- Nevoia de conectare/relationare
- Nevoia de competenta/invatare
- Nevoia de control/ autonomie
Toate aceste 3 nevoi se manifesta in ordine diferita de la copil la copil si in functie de etapele de dezvoltare.
In primul rand trebuie sa stim, ca parinti, sa ne conectam cu copilul nostru inainte de orice altceva, inainte de a corecta un comportament al sau.
Trebuie prin orice mijloc sa ne stapanim furia si intentia de a tipa la copil. Tonul urlat secreta hormoni de stres, adrenalina si cortizon in corpul copilului. Practic, sunt acele substante pe care corpul uman le produce in situatii de pericol/supravietuire si raman in corp timp de 24-48 ore, blocand hormonii de crestere. Astfel, copiii supusi strigatelor nu dorm bine, se imbolnavesc usor si perpetueaza la randul lor aceleasi comportamente negative la care au fost victime.
Nevoia de conectare a unui copil cu mama/tatal se poate manifesta atat prin comportamente pozitive (“mami, am facut un desen pentru tine, uite, tu esti acest cerc”) cat si negative (“boroboate” prin care sa atraga atentia). A fost util aici exercitiul practicat in sala (un joc de rol in grupe de cate 2) si anume “coboara din copac”. Cel putin 2 generatii au crescut cu o anumita paradigma a invatarii: teoria “pedeapsa si recompensa”. Studii recente arata ca, pe termen lung, aceasta paradigma este nefunctionala, intrucat nu stimuleaza motivatia interna, ci doar motivarea externa, data de un factor prezent. Astazi stim ca nevoia de competenta nu poate fi stimulata prin pedeapsa/recompensa, iar acolo unde acest lucru inca se intampla, din pacate acel copil va deveni cel mai probabil un adult nesigur, care va avea mereu nevoie de confirmari din exterior si care va manifesta comportamente de renuntare/neputinta. In final, nevoia de control nu inseamna ca respectivul copil este incapatanat sau are o “personalitate puternica”.
Exista anumite “trucuri” pe care le putem aplica in gestionarea nevoilor de mai sus ale copilului.
In primul rand, acesta trebuie sa SIMTA intr-adevar ca este unic si iubit NECONDITIONAT. Sa incetam sa ne mai comparam copiii cu cei ai colegului de serviciu/vecinului etc.! Fiecare copil trebuie sa simta ca este UNIC, iar acest sentiment poate fi intarit de catre parinti. Un exemplu oferit la seminar este acesta: copilul vine acasa si spune “Mami/tati, vreau o tableta, toti colegii mei au” sau “Mami, de ce nu ma lasi sa merg cu cortul? Uite, pe Razvan l-au lasat ai lui”. Ca parinte poti raspunde cu urmatoarea formula: “E adevarat, in unele familii se intampla x, dar in familia noastra noi alegem sa facem y, deoarece z”. Cand spui aceste lucruri, fa-o pe un ton simplu si calm, nu te pozitiona superior, astfel incat sa obtii complicitate din partea copilului tau. Daca poti, cere inclusiv opinia copilului in acea chestiune.
Elimina imediat din repertoriul de parinte fraze precum “Te iubesc pentru ca…”, “Sunt mandru de tine pentru ca…”. Acestea, repetate, sadesc in mintea copilului ideea ca este iubit doar atunci cand face ceva bun/pe placul tau, deci duc la ideea de iubire conditionata. Asadar, copilul o sa simta nevoia sa ceara confirmari atunci cand face cate o boacana (“Ma mai iubesti?”), iar in timp ii va scadea stima de sine, va creste intr-un dezechilibru. Dincolo de asta, atunci cand spui “Sunt mandru de tine pentru ca ai facut asta”, ii rapesti protagonismul copilului. Practic, te pui pe tine in prima persoana si scoti in evidenta ce simti tu, nu ce simte el in acel moment. Inlocuieste acea fraza de ex. cu “Te felicit! Poti fi tare mandru de tine ca ai reusit sa faci…”.
Exista, insa, si fraze negative rostite de parinti cu un impact nociv pe care adesea nu il constientizeaza. Cel mai banal exemplu este “M-am suparat pe tine”. Corect ar fi sa spunem “Acel comportament al tau m-a suparat” sau “Ceea ce ai spus/facut in mmentul x m-a intristat” etc. Sa delimitam copilul ca intreg de episoadele la care este faptas.
Si mai important este sa “nu umblam niciodata la bagajul cu iubire”, nici macar in joaca. Iubirea nu se da/ia si nu se masoara. Sa ne amintim constant sa manifestam empatie fata de cerintele copiilor nostri, inainte de a le oferi un raspuns/decizie/solutie (de preferabil a fi cautata impreuna, prin dialog). Sa nu ne bombardam copiii prin comenzi care incep cu “NU”, ci mai degraba sa transformam acele comenzi in intrebari. De multe ori copilul nu intelege ce are de facut cand incede sa dam ordine cu “nu fa aia sau cealalta”, astfel ar trebui sa spunem copilului ce sa faca, nu ce sa NU faca (Paranoia pozitiva).
Personal acest seminar m-a ajutat sa focalizez niste tehnici pe care le voi aplica in educatia copilului meu (cand va mai creste, momentan nu are nici macar 2 ani). Asadar, incurajez participarea la asemenea workshop-uri si cursuri care va pot indruma cum sa deveniti cea mai buna versiune a voastra. J