VREI SĂ CITEȘTI, DAR NU AI TIMP? ASCULTĂ CĂRȚILE PREFERATE PRIN VOXA!

Luni dimineața. În mașină, întorcându-mă acasă cu băiețelul mai mic, după ce l-am lăsat la grădi pe cel mai mare. Primesc un apel de la unul din clienții mei. Accept apelul în căști, în timp ce telefonul stă pe suportul de mașină.

  • Bună dimineața, Ana, ce faci?
  • Bună dimineața. Sunt bine, mulțumesc. Încep o nouă săptămână, productivă sper.
  • Ooo da, sigur va fi, spune vocea de la celălalt capăt. Lansăm săptămâna aceasta produsul acela despre care am vorbit, așa că avem nevoie să ne faci un text copy pentru Landing Page. Ne trebuie până miercuri. Reușești?
  • Ăăă, sigur… Da, da, miercuri vi-l trimit, spun eu reculegându-mi vocea după prima parte șovăitoare.
  • Perfect, atunci. Între timp, te pun în legătură cu tipul de la IT, care se ocupă de partea tehnică a site-ului web, să puneți la punct detaliile.
  • În regulă, da.
  • Mulțumesc, Ana, pentru disponibilitate. Zi frumoasă. Vorbim.

După ce am încheiat apelul, am început să simt un fior rece pe șira spinării. Zilele mele de luni de job remote (de acasă) ca și Social Media Manager și Content Writer sunt întotdeauna aglomerate și sunt mai mereu presată de timp, de task-uri, de deadlines, însă aceasta le întrecea pe toate. Nu poți să spui ”NU” unui client. Te dai de-a tumba, tura-vura, invoci spiridușii și o scoți la capăt.

Produsul despre care trebuia să scriu pentru acel landing page este un curs în zona de dezvoltare personală, de inteligență emoțională de fapt. Cine lucrează în comeniul de Content/Copywriting știe foarte bine că orice text bun presupune documentare, lectură (adică TIMP) și inspirație. Cum mă simțeam oarecum derutată și nu știam cum să încep, am sunat-o pe prietena mea Alexandra care lucrează în același domeniu ca mine.

  • Bună, Alexandra. Ai 2 minute libere?
  • Bună, Ana. Sigur, spune-mi, cu ce te pot ajuta?
  • Trebuie să predau un text de landing page în 2 zile, bine argumentat, și nu am timp să mă documentez. Mi-ar trebui minim 2 săptămâni să citesc una sau două cărți dintre cele recomandate de client (autorul cursului), ce-i drept mi-a spus să le citesc acum vreo 2 luni, iar eu nu am făcut-o pentru că…
  • Pentru că ai copii, familie, știu, draga mea, te înțeleg perfect.
  • Exaaact. Iar acum am 2 zile la dispoziție. Cum să ies din impasul ăsta?
  • Păi, eu am instalat o aplicație cu cărți în format Audio. Practic, le asculți, chiar în timp ce faci treburi prin casă sau gătești, iar în câteva ore asimilezi informația, ca și cum ai fi citit cartea.
  • Wow, pe bune? Ce idee extraordinară! Cum se numește aplicația?
  • Voxa. E foarte faină. Costă 48 lei pe lună, acces nelimitat la circa 800 de Audiobooks și cam 7000 de e-books în limba română. Au și cărți în engleză și văd că aproape zilnic introduc noi titluri.
  • Au și din domeniul care mă interesează pe mine, adică dezvoltare personală?
  • Oooo , daaa, absolut, au din toate domeniile: literatură, business, artă, biografii, romane, thriller, chiar și SF și cărți pentru copii.
  • Și pentru copii? Gata, m-ai convins. Îmi fac abonament. Sigur o să le placă prichindeilor mei.
  • Cu siguranță. Fetele mele sunt receptive la ele, mai ales că vocile care intonează cărțile sunt ale unor actori, așadar profesioniști. Chiar și Stela Popescu, Dumnezeu să o odihnească, a lecturat câteva pentru copii, precum Dumbo, Nemo, Regele Leu.
  • Minunat! Îți mulțumesc din suflet, Alexandra. M-ai salvat. Și pentru că mi-ai redat câteva zile în termeni de timp, sâmbăta viitoare te invit să luăm prânzul împreună. Cu drag ofer timpul câștigat prin cărțile astea audio pentru prietena mea.
  • Sună minunat. Stabilim exact și ne vedem sâmbătă. Spor să ai, te pup!
  • O săptămână frumoasă și ție, draga mea.

Ajunsă acasă, după ce m-am ocupat de cel mic, am instalat aplicația. Abia așteptam să caut titlurile care mă interesau. Am avut parte de o surpriză plăcută să constat că una dintre cărțile care mă interesau în mod deosebit pentru job era lecturată în aplicație! Este vorba despre Înconjurat de idioți” de Thomas Erikson.

În carte sunt descrise în mod detaliat, cu numeroase exemple din viața reală, cele 4 tipuri de oameni și comportamentele aferente, clasificate pe culori:

  • roșu – dominant, pragmatic, tăios
  • galben – sociabil, inspirator, creativ, optimist
  • verde – altruist, loial, stabil
  • albastru – analitic, minuțios, imprevizibil.

Practic, în interacțiunea cu ceilalți, ne este de ajutor să știm cu ce tip de temperament (aici fac aluzie la cele 4 temperamente ale lui Littauer și anume: coleric puternic, sangvin popular, flegmatic liniștit și melancolic perfect) avem de-a face pentru a ști dacă suntem compatibili, dacă avem afinități sau nu cu persoana respectivă, cum să evităm conflicte, gafe sau să nu pierdem timp într-o interacțiune fără șanse de reușită.

În capitolul 3, Erikson spune că ”Aproximativ 80% dintre oameni au o combinație de 2 culori care le domină comportamentul. Aproximativ 5% au doar o culoare, iar restul sunt dominați de trei culori.

Grație acestei aplicații, Voxa, am reușit să îmi duc munca la bun sfârșit, de aceea o recomand cu drag mai departe. Este soluția pentru toate acele persoane care iubesc cărțile, însă nu au timpul fizic să stea cu o carte în mâini. În mașină, în metrou, în timp ce gătești, în timp ce faci cumpărăturile sau îți aștepți rândul la medic, este super utilă și te ajută să optimizezi așa-zișii timpi morți aducându-ți plusvaloare și TIMP. Mai mult timp pentru tine, ceea ce nu e deloc puțin.

Pentru fiecare carte, știi numele naratorului, timpul estimat pentru ascultarea întregii cărți și poți selecta ce capitol te interesează, inclusiv să lași un semn de carte acolo unde te interesează un citat anume sau să dai snooze dacă adormi în timp ce asculți, de ex.

Printre marile voci de actori care lecturează sunt și Mihai Călin, Oana Pellea și Șerban Pavlu.

Așadar, îți plac cărțile? Lipsa de timp nu mai e o scuză viabilă! Apasă Play pe Voxa, iar restul vine de la sine.

Am scris articolul pentru proba 9 din cadrul competiției Spring SuperBlog 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *